Scoțienii au fost surprinși în momentul în care au observat că Facebook a folosit steagul României pentru a marca sărbătoarea de Sf. Andrei.
Sfântul Andrei este una dintre cele mai importante sărbători pentru români, acesta fiind considerat cel care a creștinat poporul nostru. Chiar și așa, pentru scoțieni se consideră că acesta are o importanță și mai mare , ziua în care îl sărbătorim pe Sf. Andrei fiind și Ziua Națională a Scoției. Astfel, vă puteți imagina cât de surprinși au fost scoțienii atunci când au observat că Facebook nu afișează Crucea Sfântului Andrei cu ocazia sărbătorii, ci tricolorul românesc
Pentru a vedea acest lucru, utilizatorii erau nevoiți să-și actualizeze status-ul, să fac click pe smiley-ul afișate și să caute ”Celebrating”. Facebook oferea apoi câteva sugestii sub forma unor ocazii importante, prima dintre ele fiind Sfântul Andrei. Rețeaua socială a schimbat ulterior acest lucru, iar acum, dacă vreți să le spuneți prietenilor că sărbătoriți Sf. Andrei, veți vedea steagul Scoției
Google, de cealaltă parte, după cum scrie site-ul BBC, a afișat steagul țării respective încă de la începutul zilei pe site-ul său din Marea Britanie. Doodle-ul include, de asemenea, și monstrul din Loch Ness, care apare în imagine, ”face cu ochiul” și dispare imediat.
În mod interesant, dacă vă uitați prin diversele sărbători sugerate de Facebook, veți vedea la un moment dat ”St. Mary’s Day”, lângă care se află, din nou, tricolorul Românesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu