Prima dată când omul a văzut Pământul din spațiu

În anul 1959, americanii lansau satelitul Explorer 6, cel care avea să furnizeze prima poză cu Pământul văzut din spațiu.
Programul Explorer fusese pornit deja de către armată atunci când NASA a luat ființă, în anul 1958. În urma acestui eveniment, noua organizație a preluat proiectul și s-a ocupat de toate testele ulterioare. Până atunci, nu mai fuseseră decât cinci misiuni ”Explorer”, deși numărul total al sateliților lansați în cadrul programului a fost, probabil, mai mare. Acest lucru se datorează faptului că o misiune nu primea denumirea ”Explorer” decât dacă se dovedea a fi de succes.

Explorer 6, primul succes al NASA

La un an după ce a fost creată, NASA a avut parte de primul succes important din cadrul programului odată cu lansarea satelitului Explorer 6. Micul dispozitivul nu cântărea decât 64,6 kilograme, iar cu cele patru panouri solare necesare pentru a avea suficientă energie, acesta avea un design mai puțin comun printre vehiculele spațiale ale acelor vremuri. Odată intrat în spațiu, Explorer 6 urma să studieze diversele efecte ale radiațiilor cosmice, problemele cu propagarea undelor radio în atmosfera superioară, geomagnetismul și micrometeoriții.
Alături de toate instrumentele necesare pentru a îndeplini aceste obiective, Explorer 6 era dotat cu ceva care nu mai fusese montat pe un vehicul spațial până la acel moment: o cameră foto, care, după cum probabil v-ați dat seama, a realizat prima imagine cu planeta noastră văzută din spațiu. Acesta a fost lansat la ora 14:23 de către Jet Propulsion Laboratories, grup care făcea parte din NASA. În mod interesant, racheta care a fost folosită pentru a transporta satelitul în spațiu nu fusese construită pentru special pentru acest lucru.

Aceasta făcea parte din programul Thor al armatei și fusese folosită în cadrul experimentelor care aveau ca scop dezvoltarea unor rachete balistice intercontinentale. Lansarea oficială a avut loc la Cape Canaveral la ora 14:23, iar Explorer 6 conținea o serie de elemente care nu fuseseră supuse unui număr mare de teste. Acest lucru aproape a cauzat un eșec al întregii misiuni, atunci când numai 3 din cele patru panouri solare au intrat în poziția corectă.
Camera de pe Explorer 6 a fost creația lui Kay Baker, unul dintre cercetătorii de top care au făcut parte din programul Explorer 6. După cum menționează unele surse, camera acestuia nu ar fi fost, de fapt, responsabilă pentru prima fotografie din spațiu. Aceasta ar fi fost, în schimb, realizată în 1946, atunci când americanii au lansat o rachetă V-2 cu ajutorul căreia au obținut prima fotografie din spațiu.
Explorer 6, însă, a realizat acest lucru din orbita joasă a Pământului, zona în care au avut loc aproape toate misiunile spațiale cu echipaj la bord. Singurele excepții, evident, au fost misiunile din cadrul programului Apollo, care au transportat primii oameni pe Lună.
În perioada respectivă, puteau fi transmise imaginii în continuu din spațiu doar printr-o conexiune radio, iar camera a fost modificată pentru o eficiență cât mai mare, atât din punct de vedere al imaginii, cât și al energiei consumate (nu trebuie să uităm că Explorer 6 a funcționat cu doar trei din cele patru panouri solare, beneficiind de doar 63% din energia pe care ar fi trebuit să o aibă la dispoziție). De asemenea, pentru a înregistra în spațiu imaginile la rezoluție joasă a norilor care acoperă Pământul, aparatul a fost creat pentru a face față în condiții de luminozitate slabă.
Odată ajuns în spațiu, satelitul a înregistrat aproximativ 2,8 rotații pe secundă. ”În timpul unei scanări (o rotație a vehiculului), un singur punct de scanare (element) pe Pământ putea fi văzut și transmis înapoi. În timpul următoarei rotații, un punct adiacent era scanat. Acest procedeu a fost repetat până când se obținea o linie de 64 de punct. Apoi procedeul a fost repetat pentru a se forma o linie adiacentă cu 64 de puncte și așa mai departe, până când un cadru era obținut”, scria Kay Baker pe site-ul oficial NASA.

În timpul misiunii a fost folosit un transmițător UHF pentru semnalul TV și două transmițătoare VHF pentru semnalul analog. În timp ce primul funcționa doar câteva ore în fiecare zi, celelalte două au fost utilizate în permanență, până în momentul în care unul dintre ele s-a defectat, în data de 11 septembrie. Ultima oară când NASA a luat legătura cu satelitul său a fost la 6 octombrie, aceea fiind ziua în care cele trei panouri solare nu au mai furnizat suficientă energie.
Șapte zile mai târziu, din vehicul spațial de mare importanță, Explorer 6 a fost transformat în țintă pentru racheta anti-satelit Bold Orion dezvoltată de armată. Acesta a fost primul test prin care americanii au demonstrat că este posibilă interceptarea unui satelit cu o rachetă în spațiu. Bold Orion a ajuns la 6,4 kilometri distanță de Explorer 6, iar misiunea a fost considerată un succes, deoarece în cazul în care s-ar fi folosit o armă nucleară, satelitul ar fi fost distrus. Explorer 6 a aterizat înapoi pe Pământ la 1 iunie 1961, după ce reușise să transmită, în total, date în format digital timp de 827 de ore și date în format analog timp de 23 de ore.